† Aprilie • Calendar 2010

2010 APRILIE (30 zile) ziua 13 ore, noaptea 11 ore
1	J	Cuv. Maria Egipteanca; Cuv. Macarie Mărt. (Sf. şi Marea Joi – Pomenirea morţilor; Denia celor 12 Evanghelii) (Post)
2	V	Cuv. Tit, făcătorul de minuni; Sf. Mc. Amfian şi Edesie (Sf. şi Marea Vineri – Scoaterea Sf. Aer; Denia Prohodului Domnului) (Zi aliturgica) (Post negru)
3	S	Cuv. Nichita Mărt.; Sf. Mc. Elpidifor (Post negru)
4	D	(†) Sintele Paşti. Cuv. Gheorghe de la Maleon, Zosima şi Platon; Iosif, imnograful (Vecernia Învierii)
(†) Duminica Sf. Învieri (Sf. Paşti); Ap. Fapte I, 1-8; Ev. Ioan I, 1-17
5	L	(†) A doua zi de Paşti; Sf. Mc. Claudie, Diodor, Nichifor, Serapion, Teodul şi Agatopod
6	M	(†) A treia zi de Paşti; Sf. Mc. Irineu, Ep. de Sirmium; Sf. Eutihie, Patr. Constantinopolului; Cuv. Platonida
7	M	Sf. Mc. Gheorghe Mărt., Ep. Mitilenei; Sf. Mc. Caliopie, Achilina şi Rufin diac. (Harţi)
8	J	Sf. Ap. Irodion, Agav, Ruf, Flegon, Asincrit şi Hermas
9	V	†) Izvorul Tămăduirii; Sf. Mc. Eupsihie din Cezareea; Sf. Mc. Vadim arhim. (Harţi)
10	S	Sf. Mc. Terentie, Pompie, African şi Maxim; Sf. Mc. Dima
11	D	†) Sf. Ier. Calinic de la Cernica; Sf. Sfinţit Mc. Antipa; Cuv. Trifina
Duminica a II-a după Paşti (a Sf. Ap. Toma); Ap. Fapte V, 12-20; Ev. Ioan XX, 19-31; glas 1, voscr. 1
12	L	†) Sf. Mc. Sava de la Buzău; Sf. Ier. Vasile Mărt.; Sf. Antuza
13	M	Sf. Sfinţit Mc. Artemon
14	M	Sf. Martin Mărt., Ep. Romei; Sf. Mc. Tomaida; † Sf. Ier. Pahomie de la Gledin, Ep. Romanului (Dezlegare la peşte)
15	J	Sf. Ap. Aristarh, Pud şi Trofim; Sf. Mc. Crescent
16	V	Sf. Mc. fecioare Agapia, Irina şi Hionia (Dezlegare la peşte)
17	S	Sf. Mc. Simeon, Ep. Persiei; Sf. Acachie, Ep. Melitinei
18	D	Cuv. Ioan, ucenicul Sf. Grigorie Decapolitul; Sf. Cosma, Ep. Calcedonului
Duminica a III-a după Paşti (a Mironosiţelor); Ap. Fapte VI, 1-7; Ev. Marcu XV, 43-47; XVI, 1-8; glas 2, voscr. 3
19	L	Cuv. Ioan Paleolavritul; Sf. Sfinţit Mc. Pafnutie
20	M	†) Sf. Teotim, Ep. Tomisului; Cuv. Teodor Trihina; Sf. Ap. Zaheu
21	M	Sf. Sfinţit Mc. Ianuarie; Sf. Mc. Alexandra, împărăteasa; Sf. Mc. Filipia (Dezlegare la peşte)
22	J	Sf. Teodor Sicheotul, Ep. Anastasiopolei; Sf. Ap. Natanail
23	V	†) Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruinţă; Sf. Mc. Valerie (Dezlegare la peşte)
24	S	†) Sf. Ier. Mărt.: Ilie Iorest şi Sava, Mitr. Transilvaniei; Sf. Ier. Iosif Mărt. din Maramureş; Sf. Mc. Pasicrat şi Valentin din Durostorum; Cuv. Elisabeta
25	D	Sf. Ap. şi Ev. Marcu; †) Cuv. Vasile de la Poiana Mărului
Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului de la Vitezda); Ap. Fapte IX, 32-42; Ev. Ioan V, 1-15; glas 3, voscr. 4
26	L	Sf. Mc. Vasile, Ep. Amasiei; Sf. Glafira
27	M	Sf. Sfinţit Mc. Simeon, ruda Domnului; Sf. Ap. Aristarh, Marcu şi Zinon
28	M	Sf. Ap. Iason şi Sosipatru; Sf. Mc. Maxim, Cvintilian şi Dada (Înjumătăţirea praznicului Cincizecimii) (Dezlegare la peşte)
29	J	Sf. 9 Mc. din Cizic; Cuv. Memnon Mărt.
30	V	Sf. Ap. Iacob, fiul lui Zevedeu (Dezlegare la peşte)

Hristos a înviat!

.

Bucuriile Harului † An I • Nr.4-5/Martie-Aprilie 2010 † ISSN 2067–4015

Bucuriile Harului † An I • Nr.4-5 / Martie-Aprilie 2010 † ISSN 2067–4015 † Parohia Sfântul Nicodim – Târgu Jiu • Descarcă revista: _bucuriile harului 04-05.doc 

Înviere

În azur se simt întoarceri.
Vânăt fum de vreascuri ude
S-a întins în tot oraşul.
Undeva un zbor se-aude.

Sus cocorii desfăşoară
Ieroglife din Egipet.
Dacă tâlcul l-am pricepe
Inima ar da un ţipăt.

În copaci prin vechi coroane
Seve urcă în artere:
S-ar părea că-n ţevi de orgă
Suie slavă de-nviere.

Muguri fragezi sfarmă scoarţa,
Solzi şi platoşe, găoace.
Grav miracolul ne miră
Cum începe, cum se face.

Fiece sămânță-nalță
De pe un mormânt o piatră.
Suferinţa are-un cântec
Şi nădejdea are-o vatră.

Lucian Blaga

† Martie • Calendar 2010

2010 MARTIE (31 zile) ziua 12 ore, noaptea 12 ore
1	L	Cuv. Mc. Evdochia; Cuv. Domnina; Sf. Mc. Antonina; Sf. Mc. Marcel şi Anton (Post)
2	M	Sf. Sfinţit Mc. Teodot; Sf. Mc. Isihie şi Nestor (Post)
3	M	Sf. Mc. Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc (Post)
4	J	Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel şi Iuliana, sora lui (Post)
5	V	Sf. Mc. Conon din Isauria; Sf. Mc. Conon Grădinarul, Sf. Mc. Iraida (Post)
6	S	Sf. 42 de Mc. din Amoreea; Sf. Mc. Eufrosin (Pomenirea morţilor) (Dezlegare la ulei şi vin)
7	D	Sf. Mc. Ep. din Cherson: Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie, Agatodor şi Elpidie (Dezlegare la ulei şi vin)
Duminica a III-a din Post (a Sf. Cruci); Ap. Evrei IV, 14-16; V, 1-6; Ev. Marcu VIII, 34-38; IX, 1; glas 6, voscr. 6
8	L	Cuv. Teofilact Mărt., Ep. Nicomidiei; Sf. Ier. Pavel Mărt.; Sf. Mc. Dometie (Post)
9	M	†) Sf. 40 de Mc. din Sevastia; Sf. Mc. Urpasian (Dezlegare la ulei şi vin)
10	M	Sf. Mc. Codrat, Ciprian şi Dionisie (Post)
11	J	Sf. Sofronie, Patr. Ierusalimului; Sf. Mc. Trofin şi Talu (Post)
12	V	Cuv. Teofan Mărt.; Sf. Grigorie Dialogul, Ep. Romei; Sf. Simeon Noul Teolog (Post)
13	S	Aducerea moaştelor Sf. Nichifor, Patr. Constantinopolului (Pomenirea morţilor) (Dezlegare la ulei şi vin)
14	D	Cuv. Benedict din Nursia; Sf. Mc. Alexandru din Pidna (Dezlegare la ulei şi vin)
Duminica a IV-a din Post (a Sf. Ioan Scărarul; Vindecarea fiului lunatic); Ap. Evrei VI, 13-20; Efeseni V, 8-19; Ev. Marcu IX, 17-32; Matei IV, 25; V, 1-12; glas 7, voscr. 7
15	L	Sf. Mc. Agapie, Plisie şi Tirmolau (Post)
16	M	Sf. Mc. Sabin Egipteanul, Papa şi Roman, Cuv. Anin (Post)
17	M	Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu; Sf. Mc. Marin (Denia Canonului cel Mare) (Post)
18	J	Sf. Chiril, Arhiep. Ierusalimului; Sf. Mc. Trofim şi Evcarpion (Post)
19	V	Sf. Mc. Hrisant, Daria şi Ilaria (Denia Acatistului Născătoarei de Dumnezeu) (Post)
20	S	Cuv. Mc. ucişi în M-rea Sf. Sava cel Sfinţit; Sf. Ier. Nichita Mărt. (Pomenirea morţilor) (Dezlegare la ulei şi vin)
21	D	Sf. Ier. Iacob Mărt.; Sf. Ier. Toma; Cuv. Serapion (Dezlegare la ulei şi vin)
Duminica a V-a din Post (a Cuv. Maria Egipteanca); Ap. Evrei IX, 11-14; Galateni III, 23-29; Ev. Marcu X, 32-45; Luca VII, 36-50; glas 8, voscr. 8
22	L	Sf. Cuv. Mc. Vasile, pr. din Ancira; Sf. Drosida, fiica împăratului Traian (Post)
23	M	Sf. Cuv. Mc. Nicon şi cei 199 ucenici ai lui (Post)
24	M	Înainteprăznuirea Bunei Vestiri; Cuv. Zaharia; Sf. Ier. Artemon (Post)
25	J	(†) Buna Vestire (Blagoveştenia) (Dezlegare la peşte)
26	V	Soborul Arhanghelului Gavriil; Sf. Mc. Montanus pr. şi soţia sa, Maxima (Odovania Praznicului Bunei Vestiri) (Post)
27	S	Sf. Mc. Matroana din Tesalonic; Sf. Prooroc Anania; Sf. Mc. Filet, Lidia şi fiii lor (Sâmbăta lui Lazăr – Pomenirea morţilor) (Dezlegare la ulei şi vin)
28	D	Cuv. Ilarion cel Nou; Cuv. Ştefan, făcătorul de minuni (Denie) (Dezlegare la peşte)
(†) Duminica a VI-a din Post (a Floriilor – Stâlpărilor); Ap. Filipeni IV, 4-9; Ev. Ioan XII, 1-18
29	L	Cuv. Mc. Marcu, Ep. Aretuselor; Sf. Mc. Chiril diac. (Sf. şi Marea Luni; Denie) (Numai seara, pâine şi apă)
30	M	Cuv. Ioan Scărarul; Sf. Prooroc Ioad; Sf. Evula (Sf. şi Marea Marţi; Denie) (Numai seara, pâine şi apă)
31	M	Sf. Mc. Ipatie, Ep. Gangrei; Sf. Acachie Mărt., Ep. Melitinei; Sf. Mc. Veniamin diac. (Sf. şi Marea Miercuri; Denie) (Numai seara, pâine şi apă)

Scânteieri de gânduri, frânte la ceas de sărbătoare, din candela vieţii Sfântului Trifon (1 februarie 250)

Dr. Maria BOCŞE

În primele două zile ale lunii februarie – denumită astfel după “februa” – masca facială din piele de berbec sau de ţap, purtată de tinerii “lupercali” romani, care celebrau sărbătorile faunalia şi lupercalia la 15 februarie, sacrificând animale fertilizatoare, apoi alergau pe străzi şi loveau cu cureluşe făcute din pielea aceloraşi animale – femeile, invocau, prin contiguitate, fertilitatea şi fecunditatea naturii şi răsfringerea acestor valenţe asupra oamenilor, în perioada sfârşitului iernii (apud Eliade, 1986, p.12l), după cum descriau ritualul poeţii antichităţii latine:

“Iară zeiţa (Iunona) din crîng vorbe ciudate grăi / Mame italice, ţapul sfinţit cu voi se-mpreune / Taie un ţap şi cu pielea facutaă fâşie / Spatele acestor femei a le lovi porunci…”. (Ovidiu, 1965, p.66). Aceste versuri sunt închinate zeiţei romane Iunona Sospita, adică “Ocrotitoarea”, “Mântuitoarea” femeilor, celebrată la Calendele lui februarie, deci în prima zi a lunii (Dumezil, 1993, p.951).

În această lună, care era numită în calendarul popular românesc “făurar”, de la latinescul “faber”, căci toţi gospodarii se pregăteau pentru muncile agricole care urmau, făurindu-şi uneltele agricole, plugul, grapa şi atelajele pentru transport – se celebrau cele două sărbători înscrise în calendarul religios, ca Sfântul Trifon şi Întâmpinarea Domnului, numită popular şi cu slavicul Stretenia.

Celebrarea Sfântului Trifon în Ajunul Întâmpinării Domnului – conform hagiografiei ortodoxe, era precizată în “Mineiul pe luna februarie“, din 1846, fila 4, aflat la Mânăstirea Neamţului. Şi este scris în acest  Minei că Sfântul Trifon s-a născut în satul Campsada (Lampsacus), din Frigia, în anul 259, de la împărăţia lui Augustus şi a trăit în vremea împaraţilor Gordian şi Filip, precum şi a eparchului Acvilinius, în zilele cărora a fost martirizat.

Calendarul creştin a suprapus această sărbătoare peste celebrarea străveche a unei divinităţi precreştine, traco-getice, la vremea “crugului” dintre iarnă şi primavară, când încleştarea dintre frigul iernii şi primele raze ale soarelui, anuntă sfirşitul sezonului hibernal. În numeroasele legende populare, această zi era numită Trifu sau Trif Nebunul care va fi trăit la Ierusalim cu două veacuri şi jumatate înaintea Sfântului Trifon. El apărea ca un fel de “praşcău“, care şi-a bătut joc de Maica Domnului, pe când aceasta mergea la templu, pentru a fi binecuvintată de preoţi, după cele 40 de zile împlinite de la Naşterea lui Iisus. Ilustrul folclorist bucovinean Simion Florea Marian publica acum un veac mai multe legende despre Maica Domnului şi despre această sărbătoare a lunii februarie (Marian – Legendele…,1904).

Într-una din legende se povesteste că Trif era “stăpânitorul Ierusalimului“, în timpul împaratului Augustus. Auzind păgânii că Fecioara Maria urma să mearga la templu pentru rugăciunile de dezlegare după naştere s-au adunat s-o alunge cu pietre, din oraş. Aflând acestea, Trif “s-a imbrăcat peste tot cu paie“, s-a dat peste cap, răcnind şi prefăcându-se nebun, ca să le atragă atenţia, iar Maica Domnului să-şi poată vedea liniştită de drum. Astfel i-a rămas numele de Trif Nebunul sau Trif cel Nebun. Astfel, se zice în satele carpato-balcanice, Trifu cade în ziua de 1 februarie, iar Întâmpinarea Domnului sau Stretenia la 2 februarie.

O altă legendă “zice că mergea Stretenia pe drum şi Trif mergea după dânsa şi a tuşit-o, doară s-ar înturna să vadă cine-i. Ea atunci s-a întors să vadă cine i-a tuşit – a batjocură – în urmă şi i-a zis: “Dar fie astăzi ziua ta şi mâine va fi a mea” (Niculita Voronca –”Datinile…, 1903,p.76).

În tradiţiile carpato-balcanice se împletesc riturile precreştine cu cele creştine, într-un sincretism uşor de descoperit. Astfel, la 1 februarie se respectau străvechile rituri închinate divinităţii tracice care întruchipa vegetaţia şi regenerarea “forţei vitale” a naturii. Se îndatina, aşadar, ca în această zi să se aprindă ruguri mari în “inima viilor” şi a livezilor, iar alte ruguri mai mici le înconjurau, ca o adevarată barieră de foc, purificatoare, între “fertil şi nefertil”, între zona sacralizată prin paza focului şi cea profană, a satului.

Aceste rituri erau influenţate şi de cultul greco-roman al lui Dyonisos, “zeul viilor şi al bucuriilor recoltei“. În sudul ţării, această sărbătoare se mai numeşte şi “Trif Zarezan“- sau Gurban, denumire de influenţaă bulgară însemnând “Trif cel tăiat“, căci o veche legendă balcanică spune că acesta era atât de nebun, încât şi-a tăiat nasul. În fond, acest eufemism însemna stimularea rodului viei, prin tăierea coardelor şi curăţirea butucilor. Sfântul Trifon era numit şi “patronul gândacilor şi al omizilor”, crezându-se că prin apă şi foc, prin agheazmă şi slujbe religioase vor fi înlaturaţi toţi daunătorii, nerodirea şi “descântecul greu de luarea manei”.

În zonele Transilvaniei şi ale Banatului, ca şi în Bihor, în ziua de 1 februarie bărbaţii ieşeau în livezi, aprindeau ruguri sub crengile pomilor, curăţau lăstarii şi stropeau cu “apă neincepută”, luată în zori din fântini şi izvoare, apoi sfinţită de preot. Prin foc se stârpeau dăunătorii biologici, insecte, omizi, mucegaiuri etc., dar era invocat şi soarele, dătător de lumină şi de căldură.

Un străvechi rit animist era acela al “scuturatului pomilor“.Ţinând topoare în mâini, lovind cu ele pomii la rădăcină, bărbaţii mimau tăierea acestora, ameninţându-i: “-Măi, pomule, face-i roade, că de nu, eu te tai“. Răspunsul îl dădea un copil curat, în vârsta de 7-8, care simboliza “sufletul” pomului: “- Lasa-mă, iartă-mă, nu mă lovi, nu mă tăia, c-oi înflori şi-oi rodi, când vremea mi-a veni şi de noroc ţi-oi fi“.
Conform concepţiei ancestrale, îndeplinirea ritului, cu respectarea perioadei şi a secvenţelor impuse de tradiţie, ar fi concurat la optima evoluţie a vegetaţiei, a pomilor : încolţirea, înmugurirea, înflorirea, rodirea. Era, am spune, un dublu transfer al forţei şi al regenerării, de la natură la fiinţa umană pe care o hrăneste şi de la om la natură, pe care o îngrijeşte, o apară, muncind.

[Sfântul Trifon]

† Februarie • Calendar 2010

2010 FEBRUARIE (28 zile) ziua 11 ore, noaptea 13 ore
1	L	Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon, Perpetua şi Felicitas
2	M	(†) Întâmpinarea Domnului (Stratenia); Sf. Mc. Iordan şi Gavriil
3	M	Sf. şi Dreptul Simeon; Sf. Proorociţă Ana (Post)
4	J	Cuv. Isidor Pelusiotul; Sf. Sfinţit Mc. Avramie
5	V	Sf. Mc. Agata şi Teodula (Post)
6	S	Sf. Vucol, Ep. Smirnei; Sf. Mc. Iulian, Fausat, Evilasie şi Maxim; Cuv. Varsanufie cel Mare (Sâmbăta morţilor – Moşii de iarnă)
7	D	Sf. Partenie, Ep. Lampsacului; Cuv. Luca; Sf. 1003 Mc. din Nicomidia
Duminica Lăsatului sec de carne (a Înfricoşătoarei Judecăţi); Ap. I Corinteni VIII, 8-13; IX, 1-2; Ev. Matei XXV, 31-46; glas 2, voscr. 2
8	L	Sf. M. Mc. Teodor Stratilat; Sf. Prooroc Zaharia; Sf. Mc. surori Marta şi Maria (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
9	M	Sf. Mc. Nichifor; Sf. Sfinţiţi Mc. Marcel şi Pangratie (Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului) (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
10	M	† Sf. Sfinţit Mc. Haralambie; Sf. Mc. Enata şi Valentina (Zi aliturgica) (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
11	J	Sf. Sfinţit Mc. Vlasie, Ep. Sevastiei; Sf. Teodora împărăteasa (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
12	V	Sf. Meletie, Arhiep. Antiohiei celei Mari; Sf. Antonie, Patr. Constantinopolului; Sf. Mc. Hristea (Zi aliturgica) (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
13	S	Cuv. Martinian; Sf. Ap. şi Mc. Acvila şi soţia sa Priscila (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
14	D	Cuv. Auxenţiu, Maron şi Avraam; Sf. Filimon, Ep. Gazei (Lăsatul secului pentru Postul Mare) (Dezlegare la ouă, lapte şi brânză)
Duminica Lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai); Ap. Romani XIII, 11-14; XIV, 1-4; Ev. Matei VI, 14-21; glas 3, voscr. 3
15	L	Sf. Ap. Onisim; Sf. Mc. Maior; Cuv. Eusebiu (Canonul cel Mare, partea I; Începutul Postului Mare) (Zi aliturgica) (Numai seara, pâine şi apă)
16	M	Sf. Sfinţit Mc. Pamfil; Sf. Mc. Valent, Pavel şi Seleuc; Cuv. Flavian (Canonul cel Mare, partea a II-a) (Zi aliturgica) (Numai seara, pâine şi apă)
17	M	Sf. M. Mc. Teodor Tiron; Sf. Mariamna; Sf. Împăraţi Marcian şi Pulheria (Canonul cel Mare, partea a III-a) (Post)
18	J	Sf. Leon, Ep. Romei; Sf. Agapit, Ep. Sinadei (Canonul cel Mare, partea a IV-a) (Post)
19	V	Sf. Ap. Arhip, Filimon şi soţia sa, Apfia; Cuv. Mărt. Evghenie şi Macarie (Post)
20	S	Sf. Leon, Ep. Cataniei; Sf. Agaton, Ep. Romei; Cuv. Visarion (Sâmbăta Sf. Teodor – Pomenirea morţilor) (Dezlegare la ulei şi vin)
21	D	Cuv. Timotei; Sf. Eustatie, Ep. Antiohiei (Dezlegare la ulei şi vin)
Duminica I din Post (a Ortodoxiei); Ap. Evrei XI, 24-26; 32-40; Ev. Ioan I, 43-51; glas 4, voscr. 4
22	L	Aflarea moaştelor Sf. Mc. din Evghenia; Cuv. Atanasie, Talasie şi Limneu (Post)
23	M	† Sf. Mc. Policarp, Ep. Smirnei; Cuv. Gorgonia (Post)
24	M	†) Întâia şi a doua aflare a Capului Sf. Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului (Dezlegare la ulei şi vin)
25	J	Sf. Tarasie, Arhiep. Constantinopolului; Sf. Mc. Alexandru şi Ipatie (Post)
26	V	Sf. Porfirie, Arhiep. Gazei; Sf. Mc. Fotini; Sf. Teodor (Post)
27	S	Cuv. Mărt. Procopie şi Talaleu (Pomenirea morţilor) (Dezlegare la ulei şi vin)
28	D	† Cuv. Ioan Casian Românul şi Gherman din Dobrogea; Cuv. Vasile Mărt.; Sf. Sfinţit Mc. Nestor (Dezlegare la ulei şi vin)
Duminica a II-a din Post (a Sf. Grigorie Palama; Vindecarea Slăbănogului din Capernaum); Ap. Evrei I, 10-14; II, 1-3; VII, 26-28; VIII, 1-2; Ev. Marcu II, 1-12; Ioan X, 9-16; glas 5, voscr. 5

Bucuriile Harului • An I • Nr.2

Descarcă revista: _bucuriile harului 02

Glasul Domnului între strigătul credinţei şi urletul pustiei [extras din nr.2 al revistei]

† Pr. Ion Viorel SĂPUN

Luna ianuarie, gerarul nostru străbun, îşi trăieşte an de an dezgheţul intim, la dogoarea luminoasă a exploziei iubirii trinitare, descoperită la malul sfinţit al râului Iordan, sub mâna asprită de post şi rugăciune a Sfântului Ioan Botezătorul.

Asistăm ca privitori prin ochii adânci ai credinţei, la mesajul epifanic, ca arătare limpede a Prea Sfintei Treimi: „Iar botezându-se Iisus, îndată ce a ieşit din apă, iată cerurile I s-au deschis, şi el a văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El. Şi iată, glas din ceruri zicând:«Acesta este Fiul întru Care am binevoit»”. Avem de-a face aşadar cu aşa numita manifestare catafatică a Dumnezeului celui în Treime preaslăvit şi anume cu încercarea teologiei de a descrie erupţia prezenţei trinitare(Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh), pe firul energiilor Sale dumnezeieşti necreate, prin termeni pozitivi şi anume: glas, ceruri deschise, porumbel.

Am văzut dimensiunea profunzimii acestui mesaj baptismal şi am reţinut desigur că nu acest act ritualic al botezului Domnului Hristos este primordial ca importanţă teologică, ci în primul rând apariţia sau arătarea în mijlocul mulţimilor a lui Iisus Hristos, împlinirea concretă a tuturor profeţiilor Vechiului Testament despre venirea lui Mesia cel aşteptat, pentru smulgerea secătuitei firi omeneşti, din chingile singurătăţii şi orgoliului păcătos.

Pentru acest lucru era nevoie de o mare personalitate spirituală a timpului aceluia, care să dea credit şi să facă profund vizibilă prezenţa şi misiunea lui Hristos, pentru viitorul apropiat al unor timpuri eshatologice. Acum se întâlnesc „Emanuel-Dumnezeu este cu noi”(Isaia 7,14) şi „Îngerul Legământului”(Maleahi 3,1).

E interesant că acest titan al sfinţeniei îşi zideşte turnul personalităţii pe cărămizile delicate ale unei haine din păr de cămilă, ale ierburilor, ale lăcustelor şi ale mierii sălbatice. E însă sigur că se ridicase la o asemenea culme spirituală, pentru că evreii de atunci îl confundaseră pur şi simplu cu mult aşteptatul Izbăvitor sau Mesia cel prezis de profeţi.

Ioan, căci despre el este şi va fi vorba în această scurtă meditaţie la ceas de sfântă sărbătoare, îşi păstreză întregul discernământ şi le vorbeşte celor de faţă că el nu este decît „glasul celui ce strigă în pustie. Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui”(Isaia 40,3; Matei 3,3), aşa cum proorocise cu peste 500 de ani înainte, evanghelistul Vechiului Testament, profetul cel mare Isaia.

Primindu-şi seva trupească din bătrânii şi înţelepţii părinţi Zaharia şi Elisabeta, Ioan îşi trăieşte prima parte din viaţă în aspra pustie a Iordanului, ţinutul arid al Betabarei, într-o severă asceză, de unde la împlinirea vremii (Galateni 4,4) iese ca un fulger, ca un adevărat fiu al tunetului, un „boanerghes”, strigând în pofida oricărui risc posibil, despre viaţa stricată a evreilor, despre nedreptăţile sociale întâlnite la tot pasul, şi nu în ultimul rând, despre destrăbălarea aiuritoare a simbolului protectoratului părintesc al evreilor, care era criminalul rege Irod. Da, despre el este vorba, despre un om aspru pe deplin cu el însuşi, dar în nici un caz un antisocial. Un exaltat, un isteric, un nebun, cum sunt ispitiţi a-l caracteriza unii astăzi. Nu trebuie să-l rupem pe Ioan de misiunea lui nici o clipă, dacă vrem să nu alunecăm pe panta caricaturizării lui. Atât de frumos se armonizează însăşi delicateţea etimologică a numelui său(ebraicul Johanan – „Dumnezeu S-a milostivit”), cu lava clocotindă a vulcanului sufletesc ce străbătea fibra sa duhovnicească.

E foarte important de reţinut că Ioan nu isteriza mulţimile. Istoria ne vorbeşte de mulţimi paşnice care erau profund interesate de o schimbare reală a vieţii lor în bine. Acest lucru e prefigurat de acel unic ritual al scufundării în apa Iordanului, care abia după aceea îl interpela serios pe cel ce trebuia să facă o dovadă limpede de tranformare a vieţii după botez. Reţinem că avem totuşi de-a face cu o etapă premergătoare adevăratei taine a botezului, fapt despre care vorbeşte de altfel însuşi Ioan, atunci când spune că el „botează acum cu apă spre pocăinţă, dar că după el va veni adevăratul Mesia care va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc”(Matei 3, 11), proorocind astfel despre taina botezului creştin. Aşadar intenţia lui Ioan priveşte două direcţii precise. Pe de o parte, încearcă să-i  trezească pe evrei din inerţia letargică a unui grav indiferentism religios, corupţii sociale şi uscăciuni spirituale, iar pe de altă parte, pregăteşte în mod indirect punerea în deplină vizibilitate a Domnului Hristos, Care pornise spre propovăduire, la lumina flacării personalităţii sale uriaşe.

Observăm cu cât echilibru sfătuieşte toate categoriile sociale care vin la Iordan să îşi schimbe viaţa urâtă de până atunci. Ostaşii, vameşii, bogaţii, sunt pe rând îndemnaţi părinteşte să nu facă absolut nimic altceva decât să se comporte în perfect acord cu ceea ce le cere onoarea şi demnitatea muncii lor,  ca şi frumuseţea bucuriei într-ajutorării frăţeşti. Asta nu poate fi în nici un caz considerată fanatizare.

Avem totuşi un moment în care plezneşte cu un trăznet ameţitor în solul bolovănos al fariseilor. Imaginile sunt înfricoşătoare: secure, copaci uscaţi, pui de vipere şi de năpârci. Fariseii în viclenia inimii lor, veneau şi ei la Iordan sub pretextul de a-l asculta pe Ioan, dar de fapt îl urmăreau să vadă cum pot sa-i închidă gura ce începuse deja să câştige un teren spiritual şi social enorm. Iar ei erau evident în pierdere.

Acest lucru îl făceau prin ţesături murdare de intrigi atât la autorităţile romane cât şi la curtea răsunătoare de dezmăţ a lui Irod. Apelativul de viperă era cel mai potrivit cu putinţă. Sub perdeaua verde şi deasă a unui mic arbust, vipera muşcă rapid şi mortal. Aşa muşcau aceşti reprezentanţi religioşi ai evreilor, din călcâiul bătătorit de asceză a lui Ioan. De altfel aceeaşi atitudine de ură o vor nutri permanent şi faţă de Domnul Hristos.

Recompensa ce o vor primi e uşor apocaliptică: o secure dumnezeiască va reteza vijelios şi înspăimântător rădăcina uscată şi viermănoasă a vieţii lor. Ioan însă nu va sfârşi pe altarul însângerat de intrigi al fariseilor, aşa cum s-a întâmplat cu Hristos, ci în beciul cumplit al vestitei închisori Maherus din Galileia, unde Irod, disperat că Ioan nu mai contenea cu reproşurile strigate împotriva lui, pentru motivul că avea ca soţie pe cumnata sa Irodiada, soţia fratelui său Filip şi fiica lui Aristobul, un alt frate al său, l-a întemniţat în aşteptarea unei clipe prielnice pentru a-l ucide. Deşi, în mod total paradoxal, acest criminal teribil, despre care se spunea că e mai bine să fi porcul lui, decât copilul, căci aveai astfel o şansă mai mare să trăieşti măcar un an, avea o anumită plăcere să-l asculte pe Ioan vorbind, temându-se a-l ucide, din pricina marii autorităţi de care se bucura în ochii poporului. Totuşi în urma unui dezmăţ sardanapalic, ura de moarte a Irodiadei ce o nutrea faţă de Ioan, a reuşit să ameţească orgoliul bolnav al lui Irod, print-un dans lasciv al fiicei sale Salomeea  şi să obţină drept trofeu, capul tăiat al lui Ioan Botezătorul, trofeu întinat cu sângele nevinovat al celui mai mare om de parte bărbătească născut vreodată din femeie, aşa cum vorbea despre el Domnul Hristos.

Gerul tenebros al egoismelor şi agresivităţilor de tot felul, ca şi urletul asurzitor din pustia orgoliilor şi degradărilor, nu îşi găsesc mântuirea decât în strigătul dureros către glasul izbăvitor al Domnului botezului pocăinţei. Din botez prin pocăinţă, desluşim frumuseţea unor aripi de înger care ne ajută să ne luăm zborul cuminte către Dumnezeu. Pentru asta avem mare rugător şi puternic mijlocitor pe ”Îngerul în trup”, Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos.

† Sinaxar • 7 ianuarie

În această lună, în ziua a şaptea, soborul Sfântului Prooroc înaintemergătorului Botezătorului Ioan.

Dupa cum este obiceiul, Biserica dreptmaritoare a rânduit ca dupa unele mari sarbatori ale Mântuitorului sau ale Maicii Domnului, în ziua care urmeaza praznicului sa fie cinstit principalul personaj secundar al marii sarbatori.

Astfel, în ziua dupa Botezul Domnului facem praznuire de sfântul Ioan Botezatorul si Înaintemergatorul Domnului, cel mai mare dintre profeti, glasul care striga în pustie “gatiti calea Domnului”, turtureaua pustiei care a binevestit primavara harului, faclia Luminii dumnezeiesti, rasaritul ce a vestit pe Soarele Dreptatii, ca un înger pamântesc si om ceresc, care sta la granita dintre cer si pamânt si uneste Vechiul si Noul Testament. Trimis de Dumnezeu în desert sa anunte vestea cea buna a venirii lui Mesia Hristosul, si sa pregateasca calea lui Iisus, Ioan îsi împlineste misiunea botezând pe Isus în apele Iordanului. De acum stralucirea lui urma sa scada, iar a Mântuitorului sa creasca.

Totusi, chiar dupa venirea Harului si moartea lui ca martir, Ioan Botezatorul continua sa fie pentru crestini, în sens duhovnicesc, Înainte-Mergatorul Domnului. Model de înfrânare, de pocainta, de curatire de patimi prin asceza si rugaciune, initiator al vietii monastice si a celei pustnicesti, Ioan nu va înceta niciodata sa fie cel care gateste calea ce duce la Hristos.

Mai multe despre viata sfântului Ioan Botezatorul ne povestesc sinaxarele celorlalte sarbatoriri pe care Biserica i le-a rânduit:

• Zamislirea sfântului Ioan Botezatorul (23 septembrie)
• Nasterea sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie)
• Taierea capului Înaintemergatorului (29 august)
• Aflarile capului (24 februarie si 25 mai)

Si tot în ziua aceasta s-a asezat si aducerea preacinstitei si sfintei sale mâini în cetatea împarateasca a Constantinopolului.

A doua zi dupa dumnezeiasca Aratare, am luat dintru început, de la Sfintii Parinti, sa praznuim Soborul sfintitului Prooroc înaintemergatorului si Botezatorului Ioan, ca unul care a fost slujitor al tainei dumnezeiescului Botez al Domnului. Si s-a asezat si acest praznic pe lânga celelalte praznice ale sale, pentru a nu trece sub tacere nici una din faptele lui minunate.

În aceasta zi se mai praznuieste si aducerea preacinstitei sale mâini la Constantinopol, care s-a întâmplat în urmatorul chip: Sfântul Evanghelist Luca, ajungând în cetatea Sevastiei, unde se spune ca a fost îngropat trupul înaintemergatorului, si luând de acolo mâna dreapta a proorocului, a adus-o în cetatea lui, la Antiohia, unde prin ea s-au savârsit multe minuni. Una dintre aceste minuni este si aceasta: Un balaur îsi avea cuibul în preajma cetatii Antiohiei. Pe acest balaur, locuitorii pagâni de acolo îl socoteau a fi dumnezeu si-l cinsteau cu jertfe, în toti anii; iar Jertfa adusa lui, era un om. Balaurul târându-se afara din cuibul sau, si aratându-se înspaimântator la vedere, casca gura mare, lua jertfa si o sfâsia cu dintii.

Si trecând timpul, a venit si rândul unuia dintre crestini sa dea pe fiica sa balaurului. De aceea tatal fetei, alese ca jertfa, se ruga lui Dumnezeu si sfântului Ioan Botezatorul, ca sa i se izbaveasca fiica de moartea cea amara. Si i s-a luminat cugetul sa faca urmatorul lucru: a cerut sa se închine la sfânta mâna a sfântului Ioan; si în timp ce saruta mâna, el a rupt cu dintii, în ascuns, degetul cel mare de la mâna sfântului; si dobândind ceea ce dorea, a iesit din biserica. Iar când a sosit ziua de jertfa si era adunat tot poporul, a mers si tatal fetei ducând pe fiica sa. Si apropiindu-se de balaur, care casca gura si astepta jertfa, i-a aruncat în gâtlej sfântul deget al înaintemergatorului. Iar odata cu aceasta, balaurul a murit. Si tatal s-a întors acasa, cu fiica sa vie, povestind minunata ei izbavire. Iar multimea poporului, minunându-se de aceasta mare minune, a multumit lui Dumnezeu si Sfântului Ioan, zidind o biserica mare închinata Sfântului.

Se mai spune iarasi ca la praznicul Înaltarii cinstitei Cruci, era înaltata de arhiereu si aceasta cinstita mâna a Botezatorului. Si când se înalta, uneori se desfaceau degetele, iar alteori se strângeau, si desfacerea degetelor însemna belsug de roade, iar strângerea, lipsa si nerodire. Pentru aceasta multi împarati, dar mai ales împaratii Constantin si Romano, Porfirogenetii, care au împaratit în anii 912-959, doreau sa dobândeasca cinstita mâna, pentru ca nu cumva sa ajunga acest odor în mâinile pagânilor.

Deci în vremea lor s-a facut mutarea cinstitei mâini a înaintemergatorului, prin diaconul Iov, de la biserica Antiohiei si a fost adusa la Constantinopol, chiar în seara dumnezeiestii Aratari, la Vecernie, când este obiceiul sa se savârseasca de catre crestini Agheasma. Iar iubitorul de Hristos împarat, sarutând cu dor aceasta sfânta mâna, a asezat-o în palatul împaratesc.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Atanasie cel din Atalia, care a marturisit în Smirna la anii 1700.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Soborul Sfântului Prooroc, Mergătorului înainte şi Botezătorului Ioan

Ziua de astazi, a doua zi dupa Botezul Domnului, este inchinata preamaririi Sfantului Ioan Inaintemergatorul, ca unul care, botezand pe Mantuitorul in Iordan, a descoperit cel dintai lumii, dupa semnul ce i se dase de sus, ca Domnul Iisus este cu adevarat Mesia, Marele Trimis al lui Dumnezeu, Mesia cel asteptat de toata lumea si de noi, sa vina sa ne curete, sa ne sfinteasca, sa ne lumineze, sa ne primeneasca viata si fiinta noastra de oameni, mereu si de-a pururea si sa ne mantuiasca.

Dar Sfantul Ioan a fost Prooroc si un inaintemergator fata de Mantuitorul Iisus, in toala viata si stradania lui. Mai intai, Sfantul Ioan este pecetluit cu aceasta chemare inca de la venirea lui pe lume, printr-o nastere minunata si vestit de inger (Luca 1,17, 76); apoi, inca de foarte tanar, el este un Prooroc al pocaintei. El iubeste infranarea si viata aspra din pustia Iordanului. Aici traieste el, predica, marturiseste si boteaza in Iordan, pe cei care cred in el (Luca 3,1-6; Matei 3,2-6); predica lui era: schimbarea vietii, intoarcerea la Dumnezeu si impacarea cu El, pentru a primi viata noua pe care o aduce Imparatia lui Mesia: “Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Matei 3, 2). El este cel dintai care face ceea ce predica, prin infranarea si viata grea pe care o duce. Imbracat in haina aspra, de par de camila, nemancand paine, nici band vin (Matei 3, 4; Luca 7, 33), hranindu-se doar cu lacuste si miere salbatica, ca un adevarat inger in trup, cum il arata unele icoane; Botezul lui Ioan nu era botezul nostru al crestinilor. El insusi facea deosebirea intre cele doua botezuri: “Eu va botez cu apa spre pocainta. Mesia va boteza cu Duh Sfant si cu foc, spre mantuire” (Matei 3,11). Dar Sfantul Ioan, si pentru botezul sau, cere “roada vrednica de pocainta” (Mate’s 3, 8), dragoste de oameni, milostenie, dreptate, omenie, osandind pe fatarnicii care-l ispiteau, carora el le spunea “pui de vipera” (Matei 3, 7); atat de mare faima de prooroc al Domnului isi atrasese Ioan, ca multi se intrebau: “Nu cumva Ioan este Hristos-Mesia ?” Iar Ioan le raspundea: “Nu sunt eu Hristos. Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui. Sunt solul trimis sa gatesc calea inaintea Lui. Eu va botez cu apa, dar in mijlocul vostru sta Unul, pe care voi nu-L stiti. Care este mai mare decat mine si eu nu sunt vrednic sa-I dezleg cureaua incaltamintelor Lui. Si tocmai pentru aceasta am venit, botezand cu apa, ca El sa fie cunoscut in Israel” (loan 1,31); Mantuitorul insusi cinsteste pe Sfantul Ioan, ca pe un adevarat Prooroc al Domnului. Vorbind despre Ioan, Mantuitorul spune: “Ce ati iesit sa vedeti in pustie ? Un prooroc ? Da, va spun, dar si mai mult decat un prooroc. Adevar va spun ca, intre cei nascuti din femeie, nu s-a sculat unul mai mare decat Ioan Botezatorul” (Matei 11, 7-11). Iar dovada cu fapta este ca Iisus S-a lasat botezat de Ioan, in Iordan. In toata Evanghelia, dealtfel, Ioan este pentru Mantuitorul, un martor al lui Dumnezeu, de mare incredere; momentul de culme, din viata Sfantului Ioan a fost, insa, momentul cand, botezand, Ioan descopera, in sfarsit, printre oamenii din vremea lui, pe Hristos-Mesia, in persoana Domnului Iisus, dupa semnul ce i s-a incredintat; “Am vazut Duhul pogorandu-se, din cer, ca un porumbel si a ramas peste El. Si eu nu-L cunosteam pe El, marturiseste Ioan, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: “Peste Care vei vedea Duhul pogorandu-se si ramanand peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant. Si eu am vazut si am marturisit ca Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan, 1, 32-34). E ceasul din viata Sfantului pe care-l praznuim astazi, la 7 ianuarie. E ceasul cand Ioan intelege ca, la Botezul sau in Iordan, Domnul Hristos era, de fapt “Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii” (loan. 1,29), Care S-a botezat, adica, pentru noi. El fiind fara de pacat; dar, insasi slujirea Sfantului Ioan fata de Mantuitorul, din clipa aceasta, se schimba si se face o fierbinte daruire pentru Domnul Iisus, pana la jertfa. Asa, pe doi din cei mai buni ucenici ai sai, Sfantul Ioan ii indeamna sa se duca si sa urmeze pe Domnul Iisus (Ioan, 1, 35-40). Iar, cand cativa din ucenicii sai incearca sa destepte o pornire de invidie in inima invatatorului lor, fata de Mantuitorul, Sfantul Ioan, printr-o zguduitoare inaltime de suflet, le raspunde: “Un om nu poate sa ia nimic, daca nu-i este dat de sus. Cel ce vine din cer este mai presus de toti. Trebuie ca El sa creasca, iar eu sa ma micsorez“. (Ioan 3, 27-31); si, iata, acum, si sfarsitul. In lupta lui pentru trezirea sufletelor, Sfantul Botezator nu putea sa nu se intalneasca si cu pacatul cel mai scandalos din tara sa: regele Irod Antipa isi izgonise legiuita sotie si traia acum cu Irodiada, sotia fratelui sau Filip. Ioan ii zicea: “Nu se cade, rege, sa ai femeie pe sotia fratelui tau” (Marcu 6, 18). Dar mania Irodiadei nu dormea. Mai intai, ea a capatat de la Irod, arestarea lui Ioan si intemnitarea lui Maherus, dincolo de Iordan. La ospatul din ziua nasterii lui Irod, fata Irodiadei, insa, a dansat atat de placut, ca regele i-a fagaduit orice-i va cere. Si, astfel, prin dansul fiicei sale, Irodiada a avut pe tipsie, de la rege, capul marelui Prooroc. Prietenul Mirelui s-a mutat la cer, ca Mucenic al Legii Domnului. [PROLOAGELE]

† Sinaxar • 6 ianuarie

În aceasta lună, în ziua a şasea, se prăznuieşte sfânta şi dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (Epifania sau Boboteaza).

Sfânta si dumnezeiasca Aratare a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos o sarbatorim în aceasta zi, în toate sfintele biserici, facând, de cu seara, slujba Privegherii. Ca însusi Dumnezeu Cuvântul, îmbracându-Se în Adam cel vechi si plinind toate ale Legii, a venit la marele Prooroc Ioan, ca sa Se boteze. Si acesta îl oprea, zicând catre Dânsul: “eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine?“. Daca a auzit însa pe Domnul zicând: “lasa acum“, a cunoscut ca botezul este plinirea a toata dreptatea si L-a lasat. Si botezându-Se Hristos, toata firea apelor a sfintit; si cufundând în apele Iordanului toate pacatele oamenilor, îndata a iesit din apa; înnoind si zidind din nou pe omul, care era învechit în pacate si dându-i împaratia cerurilor. A Carui slava si putere este în vecii vecilor. Amin.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului sfintit mucenic Romano Lachedemonul, care, marturisind în anii 1695, prin sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfânta şi Dumnezeiasca Arătare a Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Dupa intoarcerea Sa de la templul din Ierusalim, unde ramasese, la doisprezece ani, Domnul Iisus s-a aflat in Galileea, in cetatea Nazaret, unde a crescut, tainuindu-Si inaintea oamenilor puterea si intelepciunea dumnezeirii Sale, pana la treizeci de ani, ca necuviinta se socotea la iudei, ca cineva, inainte de treizeci de ani, sa tie randuiala de dascal sau preot. Pentru aceasta si Hristos, pana la atatia ani, nu a inceput propovaduirea Sa. Si vietuia in Nazaret cu Preacurata Maica Sa si cu Dreptul Iosif, care era tamplar, pana ce acela a fost viu, cu care impreuna se si ostenea la lucrul tamplariei. Iar murind acela, singur lucra cu mainile Sale, castigandu-si hrana lui si a Preacuratei Maicii Sale, din osteneala mainilor, ca sa ne invete pe noi a nu ne lenevi, nici a manca painea in zadar.

Si implinindu-se acei treizeci de ani si vremea dumnezeiestii Lui aratari venind, ca sa se arate lui Israel, cum zice Scriptura, atunci a venit cuvantul lui Dumnezeu catre Ioan, fiul lui Zaharia, in pustie, trimitandu-l pe el ca sa mearga si sa inceapa a boteza cu apa. Si i-a dat lui si un semn incredintat, dupa care putea sa cunoasca pe Mesia, Cel ce atunci venise in lume, precum singur Botezatorul ne spune, zicand: “Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis mie: deasupra Caruia vei vedea Duhul, pogorandu-Se si ramanad peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfant.” Deci, ascultand Ioan cuvantul lui Dumnezeu, a venit in partea Iordanului, propovaduind botezul pocaintei, intru iertarea pacatelor, el fiind acela de care zisese proorocul Isaia mai inainte: “Eu sunt glasul celui ce striga in pustie: Gatiti calea Domnului, drepte faceti cararile Lui.“

Si ieseau la dansul oamenii din toata latura Iudeii si a Ierusalimului si se botezau in raul Iordanului, de la dansul, marturisindu-si pacatele lor. Atunci, a venit si Iisus din Galileea la Iordan, catre Ioan, ca sa se boteze de la dansul. Si era vremea cand Ioan spusese poporului, zicand: “Vine dupa mine, Cel mai tare decat mine, Caruia nu sunt vrednic sa-I dezleg curelele incaltamintelor Lui. Ca eu v-am botezat cu apa, iar Acela va va boteza cu Duhul Sfant.” Deci, a venit atunci si Iisus sa se boteze, macar ca nu ii trebuia botezul, ca unul ce era curat si nespurcat, si din Preacurata si Preasfanta Maica-Fecioara se nascuse, fiind El si Izvorul a toata curatia si sfintenia. Insa, ca Cel ce a luat asupra Sa pacatele a toata lumea, ca Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii, a venit la rau ca sa le spele pe ele cu botezul pocaintei. A venit la ape, ca sa sfinteasca firea apelor, a venit sa se boteze, ca sa ne gateasca noua scaldatoarea Sfantului Botez, la Ioan a venit, ca acesta sa fie pentru dansul martor nemincinos, ca unul ce a vazut pe Duhul Sfant pogorandu-se peste El, Care se boteza, si glasul Tatalui de sus a auzit. Si L-a cunoscut Ioan cu Duhul si se apara, zicand: “Eu am trebuinta sa ma botez de la Tine si Tu vii la mine ?” Ca Ioan avea trebuinta, cu adevarat, de botezul cel de la Domnul, ca cela ce era in pacatul neascultarii, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc. Iar Domnul a zis catre dansul: “Lasa acum, ca asa se cade noua a implini toata dreptatea.” Ca si cum ar fi zis: “Mi se cade Mie sa implinesc si aceasta porunca a lui Dumnezeu.” Ca porunca a Lui era cu adevarat botezul lui loan, precum intelege Sfantul Ioan Gura de Aur.

Si s-a botezat, Iisus, de treizeci de ani fiind, de vreme ce, la varsta de treizeci de ani, omul se pleaca cu lesnire catre tot pacatul. Ca graieste Sfantul loan Gura de Aur: “Cea dintai varsta a copilariei are multa nestiinta si nebunie; cea de a doua varsta a tineretilor, cu pofta trupeasca se aprinde; iar cea de treizeci de ani, varsta barbatului desavarsit, aceasta robeste pe om tuturor pacatelor. Deci, pentru aceasta si Hristos Domnul a asteptat pana la aceasta varsta cu Botezul, ca la toate varstele sa implineasca voia Domnului si sa sfinteasca firea noastra si sa ne dea putere ca sa biruim patimile si sa putem scapa de pacatele cele de moarte. Iar, dupa Botezul Sau, Domnul a iesit indata din apa, adica, n-a zabovit in apa. Se spune, in adevar, ca Sfantul Ioan Botezatorul, pe fiecare om care se boteza, il afunda in apa pana la grumaji si-l tinea asa pana ce toate pacatele sale isi marturisea si atunci il lasa pe el si iesea din apa. Dar Hristos, fiind fara de pacat, n-a zabovit in apa, si pentru aceasta Evanghelia zice ca a iesit indata din apa.

Si, iesind Domnul din rau, i s-au deschis Lui cerurile, stralucind de sus o lumina in chip de fulger si Duhul lui Dumnezeu spre Domnul, Cel ce S-a botezat, S-a pogorat, la vedere, ca un porumbel. Caci, precum in zilele lui Noe, micsorarea apelor a vestit-o o porumbita, tot asa si aici, micsorarea pacatului s-a vestit cu asemanarea porumbelului. Si Duhul Sfant S-a aratat sub aceasta asemanare, fiindca aceasta pasare este curata si iubitoare de oameni si blanda si fara rautate si la loc urat nu sta. Asa, si Duhul Sfant, este izvor al curatiei, izvor adanc al iubirii de oameni, invatator al blandetilor, vistier al bunatatilor, si fuge de la cel ce se tavaleste in mocirla pacatului, fara de pocainta. Si, pogorandu-se Duhul Sfant, ca un porumbel, peste Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicand: “Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit.” Aceluia se cuvine slava si stapanirea in vecii vecilor ! Amin. [PROLOAGELE]

An omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti [2010]

În contextul aniversării în 2010 a 1.685 de ani de la primul Sinod Ecumenic, cel de la Niceea (325), şi a 125 de ani de la recunoaşterea oficială a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), la iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat – în şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009 – ca 2010 să fie declarat „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti“ în Patriarhia Română, informează Ziarul Lumina.

În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în 2010 a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat „2010 – Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti“.

Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, în prima parte a anului 2010, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate vor organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti, iar profesorii specialişti în teologie pastorală, catehetică-omiletică, drept bisericesc, precum şi în domeniul misionar-ecumenică vor realiza studii, comentarii, bibliografii care vor trata istoria Crezului Ortodox (geneza, contextul istoric şi teologic al formulării Simbolului niceo-constantinopolitan) şi locul Crezului în cultul ortodox (text şi cântare bisericească), în cateheza ortodoxă (inclusiv ora de religie şi programul Hristos împărtăşit copiilor), în activitatea pastoral-misionară a Bisericii şi în dialogul cu alte Biserici creştine. În acest context, Patriarhia Ro-mână va publica două lucrări dedicate Crezului Ortodox, un volum teologic şi un volum cu reproduceri după fresce reprezentând sinoadele ecumenice şi sfinţi apărători ai dreptei credinţe.

În a doua parte a anului 2010, va fi abordată tema Autocefaliei româneşti, urmând să fie, de asemenea, organizate conferinţe, simpozioane ştiinţifice şi dezbateri şi să se elaboreze studii istorico-teologice cu următoarele subteme: Auto-cefalia bisericească: unitate de credinţă şi libertate religioasă; consideraţii privind vechimea şi afirmarea autocefaliei româneşti de-a lungul timpului; recunoaşterea autocefaliei (25 aprilie 1885), confirmare a demnităţii şi prestigiului Bisericii Ortodoxe Române în cadrul Ortodoxiei universale; Sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir – mărturie văzută a autocefaliei bisericeşti; autocefalia în dialogul panortodox. Ca atare, Patriarhia Română va publica trei volume dedicate Autocefaliei româneşti: unul intitulat Autocefalia – libertate şi demnitate, cuprinzând studii despre autocefalie, şi altul intitulat Autocefalie şi responsabilitate, dedicat vieţii şi activităţii eparhiilor ortodoxe române în perioada 1885 – 2010, şi al treilea, intitulat Autocefalie şi comuniune, consacrat relaţiilor externe ale Ortodoxiei Româneşti.

În Joia Mare a anului 2010 (1 aprilie), în cadrul Sfintei Liturghii, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, va avea loc sfinţirea Sfântului şi Marelui Mir, pentru a douăzeci şi una oară în Biserica Ortodoxă Română.

Manifestările organizate în Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti vor fi susţinute şi mediatizate pe larg de Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.

Site-ul Patriarhiei Române (www.patriarhia.ro) va avea în anul 2010 o pagină specială, care va prezenta calendarul evenimentelor, informaţii, ştiri, documentare şi toate activităţile realizate în Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti, mai anunţă Biroul de presă al Patriarhiei Române.

În 2010, Istanbul este Capitală Europeană a Culturii

Anul 2010 găseşte vechea cetate bizantină a Constantinopolului (gazda celui de-al doilea Sinod Ecumenic, în care a fost definitivat Simbolul de Credinţă ortodox) în haine de sărbătoare: oraşul Istanbul este, în 2010, Capitală Europeană a Culturii.

Simbolul de Credinţă ortodox a fost constituit în cadrul primelor două Sinoade Ecumenice, la Niceea, în anul 325, şi la Constantinopol, în anul 381. Iniţiativa convocării unui sinod general, la care să participe toţi episcopii din imperiu, a aparţinut Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337), în contextul tulburărilor provocate de speculaţiile teologice referitoare la primele două Persoane ale Sfintei Treimi. Preotul alexandrin Arie afirma că Dumnezeu Tatăl L-a născut pe Fiul, care are, aşadar, început şi nu este întocmai de aceeaşi fiinţă cu Tatăl. Episcopul Alexandru al Alexandriei nu a acceptat această teologie, mărturisind că Fiul lui Dumnezeu există, din veşnicie, egal cu Tatăl. Pornind de la această părere teologică a lui Arie, s-a creat tulburare în întreg imperiul, ambele tabere atrăgându-şi simpatizanţi. Împăratul Constantin, în urma victoriei asupra lui Licinius din 324, şi-a instalat reşedinţa imperială la Nicomidia, capitală orientală a imperiului. Acolo a aflat de disputa apărută în Alexandria şi a încercat o mediere între Arie şi Alexandru.

Văzând că este mai mult decât o dispută personală, împăratul a decis convocarea tuturor episcopilor din imperiu, pentru a cădea de acord asupra învăţăturii ortodoxe de credinţă. Calendarul ortodox pomeneşte, în Duminica a VII-a după Paşti, închinată Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic, un număr de 318 ierarhi prezenţi la Niceea, astăzi Iznik, în Turcia. Alături de episcopul Alexandru al Alexandriei, preşedintele Primului Sinod Ecumenic, sunt amintiţi diaconul său Atanasie, Spiridon al Trimitundei, Eustaţiu al Antiohiei, Macarie al Ierusalimului, Pafnutie din Tebaida, Osius de Cordoba, precum şi diaconii Vit şi Vicenţiu, reprezentanţi ai papei Silvestru I al Romei. Teodor Lectorul, istoric bizantin din sec. al VI-lea, include în lista părinţilor sinodali, la numărul 151, pe Sfântul Nicolae, arhiepiscopul de Mira. Toate hotărârile adoptate de Sfinţii Părinţi la Sinoadele Ecumenice primesc autoritate dumnezeiască prin formula „Părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă“ (Faptele Apostolilor 15, 28). Asemenea şi Simbolul de Credinţă enununţat la Sinodul I Ecumenic, alcătuit din şapte articole ce rezumă teologia ortodoxă despre Tatăl şi Fiul şi amintesc credinţa în Duhul Sfânt.

Sinodul al II-lea Ecumenic a completat Crezul cu ultimele cinci articole

Hotărârile Primului Sinod Ecumenic nu au restabilit liniştea în imperiu. Ereziile încă existau prin cei care refuzau să se supună autorităţii supreme în materie de credinţă. Astfel, a fost nevoie de convocarea Sinodului al II-lea Ecumenic, la Constantinopol, în 381, de împăratul Teodosie cel Mare (379-395). Acest sinod avea să consolideze victoria ortodoxiei niceene obţinută cu câteva decenii în urmă. Între Sfinţii Părinţi prezenţi în număr de 150 la acest conciliu, pomeniţi în calendarul ortodox la 22 mai, sunt amintiţi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa, Meletie al Antiohiei, Amfilohiu de Iconiu, Chiril de Ierusalim, Diodor de Tars, dar şi Terentius, episcop de Tomis. Părinţii sinodali au afirmat păstrarea credinţei mărturisite la Niceea, stabilind o terminologie teologică trinitară, au respins toate ereziile apărute şi au completat Simbolul de Credinţă niceean cu ultimele patru articole.

Astfel, Crezul sau Simbolul de Credinţă s-a păstrat până în zilele noastre drept înfăţişare pe scurt a învăţăturii pe care creştinul trebuie să o cunoască, să o primească cu credinţă şi să o mărturisească. Este alcătuit din douăsprezece articole, primele şapte (referitoare la Dumnezeu-Tatăl şi la Dumnezeu-Fiul întrupat pentru a noastră mântuire) enunţate la Sinodul I Ecumenic şi ultimele cinci (referitoare la Dumnezeu-Duhul Sfânt, Sfânta Biserică, Sfintele Taine, învierea morţilor şi viaţa veşnică) enunţate la Sinodul al II-lea Ecumenic.

Întreită aniversare în Biserica Ortodoxă Română

Pentru Biserica Ortodoxă Română, anul 2010 este motiv de întreită aniversare: la 4 februarie se vor împlini 85 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de patriarhie, la 25 aprilie se împlinesc 125 de ani de la recunoaşterea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, iar la 1 noiembrie, 85 de ani de la întronizarea primului patriarh, Miron Cristea.

În aprilie 1925, patriarhul ecumenic Ioachim al IV-lea trimitea Tomosul prin care se recunoştea Biserica Ortodoxă Română „neatârnată şi autocefală“, administrată de Sfântul Sinod şi „nerecunoscând în propria sa administraţie internă nici o altă autoritate bisericească, fără numai pe capul Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, pe Mântuitorul şi Dumnezeu-Omul“.

În şedinţa din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod hotăra: „Se înfiinţează în Ţara Românească, pentru Biserica Ortodoxă Autocefală Română, demnitatea de Patrirah; Arhiepiscopul Bucureştilor şi Mitropolitul Ungro-Vlahiei se ridică, în calitatea sa de Primat al României, la rangul de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române.“ La 30 iulie 1925, Patriarhia Ecumenică de Constantinopol trimitea Tomosul Sinodal de recunoaştere a ridicării Bisericii Ortodoxe Autocefale Române la rangul de Patriarhie: „De acum va fi asentimentul tuturora pentru ridicarea Bisericii surori din România la vrednicia patriarhală, atât pentru cinstire şi răsplată, cât şi pentru faptul că, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, întreg poporul binecredincios român mărindu-se prin unirea sa politică, această cinstire este binevenită şi îndreptăţită.“ Drept urmare, la 1 noiembrie 1925 a fost întronizat primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, dr. Miron Cristea (1925-1939). [Centrul de Presă al Patriarhiei Române - Basilica]